Seminar de TVA
Dreptul de deducere a TVA
Noi reglementări pentru 2018 și 2019

TVA
23 noiembrie 2018
Bucuresti, World Trade Center

In cadrul acestui curs va fi prezentat pe larg un subiect foarte actual pentru profesionistii din domeniul TVA: Dreptul de deducere a TVA! Subiectul va fi prezentat din perspectiva reglementarilor legislative, a jurisprudentei CJUE, si mai ales din punct de vedere practic, cu multe exemple concrete.
In cealalta sectiune din cadrul acestui seminar va fi abordat subiectul noutatilor in domeniul TVA, acolo unde in practica apar spete si probleme dificile chiar si pentru profesionistii bine documentati.
Desigur nu va lipsi nici sesiunea de intrebari si raspunsuri unde veti putea pune intrebarile dumneavoastra din toata sfera TVA, cu siguranta unui raspuns corect si prompt, avand sprijinul celui mai bun profesionist in domeniul TVA!

CINE SUNT LECTORII

A avut o carieră de 18 ani în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, unde a îndeplinit mai multe funcții, printre care director, director general adjunct, director general al Direcției generale de legislație Cod fiscal și reglementări vamale și secretar de stat pe probleme de fiscalitate.
În perioada respectivă a făcut parte din grupurile de lucru organizate pentru asimilarea aquis-ului comunitar în legislația națională. A coordonat elaborarea Documentului de poziție a României – Fiscalitate –TVA, necesar pentru aderarea la UE.
Ulterior a coordonat modificarea Codului fiscal pentru a transpune directivele în domeniul TVA la data Aderării în cadrul unui proiect finanțat din fonduri PHARE, la care au participat specialiști de renume în domeniul TVA din Belgia.
A coordonat procesul de rescriere a noului Cod fiscal și a tuturor actelor normative date în aplicarea Codului Fiscal – Titlul VII -TVA: norme metodologice, ordine ale ministrului finanțelor publice.
A susținut numeroase conferințe si seminarii pe probleme de fiscalitate atât pentru instruirea inspectorilor fiscali din ANAF cât și cu reprezentanți ai mediului de afaceri, organizate de Camera Consultanților Fiscali, CECCAR, Camera de Comerț și Industrie, alți organizatori de evenimente/formare profesională.
A fost membră în Comisia Fiscală Centrală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și reprezentant al României la Comitetul fiscal al UE în perioada 2005-2016 .
În prezent este consultant fiscal independent, colaborator cu firma Soter&Partners, membru în Consiliul Superior al Camerei Consultanților Fiscali, fiind implicată în activitatea de consultanță fiscală, susținerea de seminarii și conferințe pe probleme de fiscalitate.
Reprezintă Camera Consultanților Fiscali la ședințele CFE ( Confederația Fiscală Europeană), unde se dezabat, printre altele, proiectele de directive elaborate de Comisia Europeană și se analizează modul de aplicare a deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.

  • 09:00
  • 4,5 ore
Curs

Subiecte dezbatute, vineri, 23 noiembrie 2018

TVA – Mariana VIZOLI
  1. Dreptul de deducere a TVA – prevederi legale si jurisprudenta CJUE;
  2. Trecerea in revista a modificarilor legislative:
    • 1 nov. 2018 – reducerea cotei de TVA de la 9% la 5% pentru cazarea la hoteluri, restaurante, facilitati sportive balciuri si alte parcuri de distractie – masuri aplicabile pe perioada de tranzitie. Problematica alimentelor servite take away.
    • De la 1 ianuarie 2019: transpunerea Directivei 2006/1065 privind regimul fiscal al cupoanelor valorice (vouchere). Diferenta fata de prevederile aplicabile in prezent pentru vouchere; extinderea cotei reduse de TVA de 9% pentru serviciile de canalizare.
  3. Sesiune de intrebari si raspunsuri privind TVA.