Noile reguli de TVA în comerțul electronic de la 1 iulie 2021 – OUG 59/2021 – Monitorul Oficial 630/28.06.2021

TVA
19 iulie 2021
Bucuresti, World Trade Center, Seminar Online

Regulile fiscale pentru comertul electronic se modifica major de la 1 iulie 2021. Aceste modificari au fost aprobate de OUG 59/2021 publicata in Monitorul Oficial 603 din 28.06.2021 si sunt legate de o reforma legislativa europeana care va avea impact substantial asupra tuturor companiilor care vand online servicii si marfuri (atat intracomunitare, cat si importate) pe teritoriul Uniunii Europene.
Incepand cu 1 iulie 2021 se transpun in Titlul VI – TVA al Codului Fiscal urmatoarele directive:
– Directiva (UE) 2017/2455 a Consiliului din 5 decembrie 2017 de modificare a Directivei 2006/112/CE si a Directivei 2009/132/CE in ceea ce priveste anumite obligatii privind taxa pe valoarea adaugata pentru prestarile de servicii si vanzarile de bunuri la distanta;
– Directiva (UE) 2019/1995 a Consiliului din 21 noiembrie 2019 de modificare a Directivei 2006/112/CE in ceea ce priveste dispozitiile referitoare la vanzarile de bunuri la distanta si anumite livrari interne de bunuri.

In aplicarea cestor directive a fost elaborat Regulamentul de punere in aplicare (UE) 2019/2026 al Consiliului din 21 noiembrie 2019 de modificare a Regulamentului de punere in aplicare (UE) nr. 282/2011 in ceea ce priveste livrarile de bunuri sau prestarile de servicii facilitate de interfete electronice si regimurile speciale pentru persoanele impozabile care presteaza servicii catre persoane neimpozabile, efectueaza vanzari de bunuri la distanta si anumite livrari interne de bunuri.

Pe langa aceste subiecte de ultima ora, dumneavoastra puteti solicita, pe baza unui chestionar transmis anterior, si alte subiecte specifice activitatii dumneavoastra si care se pot incadra in tematica generala.

Descarcati prin click pe iconita din dreptul butonului „PREZENTARE” din partea dreapta, oferta completa in .pdf, sau derulati mai jos pentru vizualizarea tematicii complete in pagina.

CINE SUNT LECTORII

A avut o carieră de 18 ani în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, unde a îndeplinit mai multe funcții, printre care director, director general adjunct, director general al Direcției generale de legislație Cod fiscal și reglementări vamale și secretar de stat pe probleme de fiscalitate.
În perioada respectivă a făcut parte din grupurile de lucru organizate pentru asimilarea aquis-ului comunitar în legislația națională. A coordonat elaborarea Documentului de poziție a României – Fiscalitate –TVA, necesar pentru aderarea la UE.
Ulterior a coordonat modificarea Codului fiscal pentru a transpune directivele în domeniul TVA la data Aderării în cadrul unui proiect finanțat din fonduri PHARE, la care au participat specialiști de renume în domeniul TVA din Belgia.
A coordonat procesul de rescriere a noului Cod fiscal și a tuturor actelor normative date în aplicarea Codului fiscal – Titlul VII -TVA: norme metodologice, ordine ale ministrului finanțelor publice.
A susținut numeroase conferințe si seminarii pe probleme de fiscalitate atât pentru instruirea inspectorilor fiscali din ANAF cât și cu reprezentanți ai mediului de afaceri, organizate de Camera Consultanților Fiscali, CECCAR, Camera de Comerț și Industrie, alți organizatori de evenimente/formare profesională.
A fost membră în Comisia Fiscală Centrală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și reprezentant al României la Comitetul fiscal al UE în perioada 2005-2016.
În prezent este consultant fiscal independent, colaborator cu firma Soter&Partners, membru în Consiliul Superior al Camerei Consultanților Fiscali, fiind implicată în activitatea de consultanță fiscală, susținerea de seminarii și conferințe pe probleme de fiscalitate.
Reprezintă Camera Consultanților Fiscali la ședințele CFE (Confederația Fiscală Europeană), unde se dezabat, printre altele, proiectele de directive elaborate de Comisia Europeană și se analizează modul de aplicare a deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.

  • 09:30
  • 5 ore
Curs

Luni, 19 iulie 2021

Tematica

In cadrul acestui seminar vor fi prezentate pe larg toate modificarile ce survin ca urmare a transpunerii acestor directive, dintre care va prezentam doar o scurta sinteza a acestora:
• implementarea ghiseului unic (One Stop Shop – OSS) pentru serviciile prestate catre persoane neimpozabile, pentru care se datoreaza TVA in alte state membre;
• actualele regimuri speciale prevazute de art 314 si 315 din Codul fiscal pentru servicii electronice, de telecomunicatii si de radiodifuziune sau televiziune, prestate catre persoane neimpozabile, vor fi modificate corespunzator noilor prevederi;
• implementarea notiunii de vanzari intracomunitare la distanta, cu modificari ale locului livrarii si eliminarea actualelor plafoane aplicate de statele membre; aplicarea ghiseului unic pentru plata TVA intr-un singur stat membru (OSS);
• implementarea notiunii de vanzare la distanta de bunuri importate, asociata cu mecanismul ghiseului unic pentru plata TVA intr-un singur stat membru (One Stop Shop – IOSS), pentru bunurile cu valoarea redusa livrate catre persoane neimpozabile;
• regimul special pentru declararea si plata TVA la import pentru bunurile de mica valoare livrate catre persoane neimpozabile, atunci cand nu se utilizeaza ghiseul unic (IOSS);
• prevederi noi referitoare la interfetele electronice care faciliteaza livrarea/importul unor bunuri; cum sunt ele tratate, ce rol joaca, cum trebuie sa se inregistreze, ce obligatii au

Sesiune de intrebari si raspunsuri.